joi, 18 ianuarie 2007

SIX-NATIONS: Argentina, invitata sa joace in Belgia


In ultimul timp se vorbeste tot mai mult despre integrarea Argentinei in Turneul celor 6 Natiuni. Mai ales ca rezultatele obtinute de “pume” in ultimii ani le recomanda ca un adversar pe masura Frantei si Angliei. Si cum Argentina s-a obligat sa joace meciurile de acasa in Europa, Federatia din Belgia s-a oferit sa dea o mana de ajutor.

Toamna trecuta selectionata Argentinei a castigat la Londra, in fata Angliei, pentru prima data in istorie. Apoi, “pumele” au facut viata grea Frantei. Aceste rezultate au facut ca echipa din America de Sud sa revendice un loc in Turneul celor 6 Natiuni. Si pentru ca solicitarea sa aiba mai mari sanse de materializare federatia de la Buenos Aires a anuntat ca este dispusa sa joace meciurile considerate ca fiind “acasa” in Europa.

Cu toate ca pe moment nimic nu este sigur, Federatia Belgiana de Rugby a facut o oferta sud-americanilor, in sensul de a gazdui jocurile argentinienilor la Bruxelles, adica in capitala Uniunii Europene. Capitanul “pumelor”, Agustin Pichot, a multumit pentru invitatie si a precizat ca va examina aceasta oferta cat mai curand. El va vizita Stade Roi Baudoin din Bruxelles si va vedea infrastructurile anexe, centrul national de pregatire de la Tubize (in sudul capitalei Belgiei) si cel de la Spa-La Freineuse, in muntii Ardeni. Belgienii doresc sa gazduiasca meciurile Argentinei si pentru a promova rugbyul in aceasta tara.

Includerea echipei din America de Sud in Turneul celor 6 Natiuni ar fi posibila doar in cazul in care ultima clasata – Italia sau Scotia s-au aflat pe acest loc in ultimii ani – ar fi retrogradata in Cupa Europeana a Natiunilor, sau daca ar mai fi inclusa o formatie in competitie (castigatoarea CEN) si astfel aceasta s-ar transforma in Turneul celor 8 Natiuni.

Niciun comentariu: